Kruk S.A.

Zona cautare

Parteneri 

Stiri 

      dimensiunea fontului   recomandare servicii
  • Grupul KRUK a investit aproape 100 milioane Euro în achiziția de portofolii de credite neperformante în primele 9 luni ale anului

    (București, 13.12.2011): KRUK International, companie de top a industriei de management al creanțelor din România și-a continuat dezvoltarea și în 2011, urmând același trend ascendent ca și compania mamă – KRUK SA, liderul pieței de profil din Polonia. La nivelul Grupului KRUK valoarea sumelor colectate aferente portofoliilor cesionate a înregistrat o creștere cu 67% pe primele nouă luni ale anului 2011, comparativ cu aceeași perioadă a lui 2010, de la circa 137 milioane RON, la 229,5 millioane RON.

  • 17 Noiembrie – Aniversarea Zilei fără Datorii

    (București, 17.11.2011) KRUK International, companie de top a industriei de colectare a creanțelor din România, îi îndeamnă pe români să aniverseze astăzi Ziua fără Datorii. O zi pe an dedicată achitării datoriilor acumulate față de prieteni, companii sau instituții financiare în general.

  • Pe 17 noiembrie românii vor sărbători pentru prima dată Ziua fără Datorii

    (București, 7.11.2011) Mai sunt doar 10 zile până la momentul în care românii vor sărbători pentru prima dată, în toată țara, Ziua fără Datorii. Nu este o zi aprobată în Parlament, dar este o zi care reprezintă un moment special de reflecție în care să ne promitem că nu vom mai face noi datorii, să ne promitem că le vom plăti pe cele existente sau sa ne propunem un plan concret de plată a datoriilor. Ideea Zilei fără Datorii este o inițiativă a KRUK International.

  • 125 306 RON, valoarea celei mai mari datorii transferate în portofoliul KRUK International, în regiunea Transilvania

    (Cluj, 3.11.2011) – Cu o valoare a creanţelor de 455 milioane RON, Transilvania ocupă locul II în topul regiunilor cu cele mai ridicate valori ale datoriilor transferate în portofoliul KRUK International, în perioada iulie 2010-iunie 2011. Prima poziţie este ocupată de Muntenia, zonă din care au provenit restanţe în valoare de 601 milioane RON. Din punct de vedere al numărului de cazuri transferate, Transilvania se află pe locul 4, cu 54 424 cazuri, după Moldova cu 132 658 cazuri.

  • 132 658 de cazuri din Moldova au fost transferate către KRUK International într-un an

    (Iași, 19.10.2011) Moldova este regiunea din care au provenit cele mai multe cazuri transferate către KRUK International, în perioada iulie 2010 – iunie 2011, respectiv 132 658 de asemenea cazuri. Această regiune este urmată în clasament de Muntenia, cu 84 697 de cazuri transferate.

  • KRUK International lansează platforma online www.datoriamea.ro

    (Bucureşti, 18.10.2011) KRUK International, unul dintre liderii pieţei de colectare creanţe din România, lansează platforma de comunicare online www.datoriamea.ro, parte integrantă a campaniei “Datoria mea”. Datorită acestui nou website persoanele cu datorii vor avea acces permanent la informații pe această temă care le va ajuta la soluționarea problemelor financiare. Lipsa de informații în abordarea situației financiare dificile este o problemă socială importantă.

  • 275 437 RON, cea mai ridicată datorie administrată de KRUK International în Dobrogea

    (Constanţa, 10.10.2011) – Cea mai mare valoare a unei datorii tranferate în portofoliul KRUK International, în perioada iulie 2010-iunie 2011, pentru regiunea Dobrogea a fost de 275 437 RON ( echivalentul a aproximativ 65600 euro). Dobrogea se află astfel pe locul doi, într-un top 10 regiuni realizat în funcţie de cea mai mare creanţă a unei persoane fizice, după Oltenia, zonă în care cea mai mare datorie intrată în portofoliul KRUK International între iulie 2010-iunie 2011 a fost de 394 836 RON

  • Vărsătorii, Balanţele şi Capricornii, mai responsabili cu datoriile

    (București, 5.10.2011). Nativii din zodiile Vărsător, Balanţă şi Capricorn au un comportament de plată a datoriilor mai responsabil, comparativ cu cei născuţi în zodiile Gemeni, Săgetător şi Rac.

  • KRUK International începe o campanie de comunicare, prima din România destinată persoanelor cu datorii

    (București, 20.09.2011) KRUK International, companie de top pe piaţa de colectare a creanțelor din România și lider pe piața din Polonia, lansează o campanie de comunicare prin difuzarea unui spot comercial pe principalele canale de televiziune din România. Această campanie este parte integrantă a platformei educaționale “Datoria Mea” și se va derula pe parcursul următoarelor trei luni.

  • Prima parte a anului 2011 – un succes extraordinar pentru Grupul KRUK

    (București, 9.09.2011) Prima jumătate a anului 2011 a fost o perioadă excepțională pentru Grupul KRUK, atât în Polonia, cât și în România. În ambele țări, Grupul a înregistrat o creștere semnificativă a volumului creanțelor comerciale acceptate spre colectare. Comparativ cu perioada similară a anului precedent, valoarea acestora a crescut cu 51%, de la 3 miliarde de zloți (echivalentul a 3,3 miliarde RON) în 2010, la aprox. 4,5 miliarde RON în 2011.

KRUK International 2008 Toate drepturile rezervate